Unde este ascuns zahărul

Mulți dintre noi credem că zahărul se găsește doar în prăjituri, biscuiți, băuturi carbogazoase și dulciuri, însă lucrurile nu stau deloc așa. Fără să ne dăm seama, consumăm mai mult zahăr decât am crede, astfel că dacă ne dorim să reducem consumul de zahăr, a nu folosi zahăr în cafea, la micul dejun, a-l înlocui cu miere și a mânca mai puține dulciuri nu este suficient. Trebuie să fim atenți și la celelalte alimente pe care le consumăm și care ar putea să conțină zahăr fără ca noi să avem nici cea mai mică idee.

Din păcate, zahărul în exces este responsabil pentru cariile dentare, se depune sub formă de kilograme în plus, dar mai grav, contribuie la un risc ridicat de diabet și o predispoziție pentru boli cardiovasculare și anumite tipuri de cancer. În mod normal, o femeie ar trebui să consume aproximativ 24 de grame de zahăr pe zi, iar un bărbat 36 de grame. În realitate, statisticile arată că românii sunt cei mai mari consumatori de zahăr din Europa, iar o explicație pentru acest lucru ar fi că nu citesc etichetele produselor, după cum au declarat chiar ei într-un studiu cu eșantion reprezentativ pentru regiunea de Nord-Vest a României.

Știind exact unde se ascunde zahărul, putem evita situațiile în care consumăm chiar și de 5 ori mai mult decât necesarul zilnic. Zahărul se găsește în mod natural în fructe și legume, de exemplu o banană medie are aproximativ 12 grame de zahăr.

O banană mai conține și vitamine, minerale, fibre și antioxidanți, însă trebuie totuși să fim atenți și la conținutul de zahăr pe care îl au fructele. Din păcate, zahărul nu se găsește doar în fructe și legume, ci în multe alte alimente, având diverse denumiri. Practic, tot ce se termină în “oză”, și anume: fructoză, sucroză, maltoză, dextroză este tot zahăr. Siropurile, de porumb și orez sunt tot zahăr. Zahărul brun și zahărul din flori de cocos este tot zahăr.

Mierea, foarte important, este tot zahăr. Bineînțeles ea conține și o gama largă de vitamine, calciu, fosfor și fier, însă dacă ne dorim să reducem consumul de zahăr, trebuie să fim conștienți că e tot o formă de zahăr și că trebuie consumată moderat.

La fel și în cazul cerealelor, anumite cereale, mai ales cele pentru copii, sunt pline de zahăr, la fel și batoanele din cereale. De fiecare dată verificați informațiile nutriționale și vedeți câte grame de zahăr există în produsul respectiv înainte de a-l consuma.

Iaurtul cu fructe sau diverse arome s-ar putea să aibă și el un nivel crescut de zahăr, puteți încerca să cumpărați iaurt simplu în care să adăugați câteva fructe uscate sau un măr.
Sosurile precum ketchup-ul, sosul barbecue și altele s-ar putea să conțină și ele mult zahăr, așa că cel mai bine este să verificați înainte și să consumați cu moderație.
Pâinea, sucurile naturale și laptele dulce au și ele la rândul lor un conținut ridicat de zahăr, de exemplu 5 felii de pâine albă au aproximativ 20-25 de grame de zahăr, pe când un pahar de lapte dulce are aproximativ 10 grame.

Dacă vrem să reducem consumul de zahăr trebuie să fim precauți și să citim informațiile nutriționale de pe spatele produsului atunci când mergem la cumpărături! Nu spune nimeni să nu consumăm zahăr, însă acesta trebuie consumat responsabil cu moderație.