Înțelegerea caloriilor

Înțelegerea caloriilor

Cum să înțelegem caloriile mai bine?

Aportul de energie adus de un produs alimentar pe care-l consumăm se măsoară în calorii. Corpul nostru are nevoie de aceste calorii pentru a ne menține în viață și pentru ca organele noastre să funcționeze normal. Practic, tot ce mâncăm și bem în decursul unei zile, se transformă în energia pe care o folosim la absolut fiecare mișcare a corpului, de la respirat la alergat.

Corpul unui bărbat adult are nevoie de aproximativ 2000-3000 de calorii pe zi ca să funcționeze optim, iar cel al unei femei adulte, de 1600-2400 de calorii pe zi. Aceste valori oscilează în funcție de vârstă, înălțime, greutate și de cât de multă mișcare facem zilnic. Valorile mai mici se aplică la persoanele sedentare, adică acele persoane a căror activitate fizică include numai activitățile de zi cu zi. Valorile mai mari sunt pentru persoanele active, adică care merg peste 5 km pe zi (peste 6000 de pași pe zi).

O persoană care are o viață sedentară și își petrece majoritatea timpului la calculator, va avea nevoie de mai puține calorii, decât una care aleargă 30 de km. Intensitatea activității fizice diferă, astfel vei avea nevoie de mai multă energie, și implicit un aport mult mai mare de calorii pentru a alerga, decât ai avea nevoie pentru a sta pe scaun. Un copil sau adolescent are nevoie de mai multă energie decât un vârstnic. O persoană înaltă sau supraponderală, de asemenea, are nevoie de mai multă energie pentru funcționarea de zi cu zi. Pe lângă acestea, decizia de a scădea, menține sau crește greutatea determină totalul de calorii pe care trebuie să-l consumi.

Ce se întâmplă însă când mâncăm și bem mai multe calorii decât avem nevoie?

Corpul nostru începe să depună acest exces de calorii sub formă de grăsime, iar dacă acest obicei de a consuma mai mult decât avem nevoie continuă pe un termen îndelungat, ajungem să creștem în greutate, kilogram cu kilogram.

Prin urmare, ca să menținem o greutate optimă, cantitatea de energie pe care corpul nostru o primește sub formă de alimente trebuie să fie aceeași cu cantitatea de energie pe care corpul nostru o consumă sub formă de activități zilnice. Cu cât facem mai multă activitate fizică, cu atât avem nevoie de mai multă energie.

Cum știm câte calorii consumăm zilnic?

Ca să aflăm numărul caloriilor pe care le consumăm, trebuie să ne uităm peste tabelul care conține valorile nutriționale ale alimentelor. Acest tabel se află de obicei pe eticheta produsului, iar numărul de calorii apare ca “Valoare Energetică” și se exprimă în „kcal”, adică kilocalorii, această valoare fiind exprimată pentru 100g din respectivul produs, sau o porție, care poate avea 10 grame, 40 de grame sau orice alt gramaj. Trebuie să avem foarte mare grijă, deoarece porția recomandată de către producător nu este aceeași cu porția pe care noi o consumăm.

Astfel, chiar dacă o porție de chipsuri are, să spunem, 30g, deseori consumăm o pungă întreagă, care poate avea chiar 120g, deci mâncăm 4 porții. Așadar, trebuie să fim foarte atenți la cantitatea pe care o consumăm! O pizza de exemplu poate avea chiar și 2000 de kcal, asta înseamnă că dacă deja am avut un mic dejun bogat, un fruct ca gustare și un prânz copios, ar trebui să ne ne gândim de două ori înainte de a comanda o pizza sau a mânca o pungă mare de chipsuri la cină, cu atât mai mult cu cât efortul depus după va fi minim, deci excesul pe care îl consumăm se va depune foarte ușor sub forma kilogramelor în plus, pe lângă că ne va îngreuna considerabil digestia și va contribui la un somn agitat și deloc odihnitor.

Recomandările noastre

Există foarte multe aplicații pentru telefon sau programe pentru computere care pot fi descărcate și utilizate gratuit. Ele pot să urmărească caloriile prin înregistrarea tuturor alimentelor pe care le mâncați într-o zi.

Unele restaurante pun informații despre totalul de calorii, astfel încât puteți verifica și conținutul caloric al alimentelor când le mâncați. Iar multe rețete de gătit pe care le găsiți pe website-ul nostru sau pe alte website-uri afișează totalul de calorii pe porție sau pe masă.

Dacă ai mâncat mai multe calorii într-o zi, mărește timpul și intensitatea activității fizice pentru a arde mai multe calorii. Cel mai sănătos stil de viață include cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă (sau o combinație egală a celor două) în fiecare săptămână.

Arde caloriile în exces!

Dacă începem să punem kilograme în plus, ar trebui să fie un semnal de alarmă că în ultimul timp am consumat mai multe calorii decât am avut de fapt nevoie. Cea mai bună metodă pentru a scăpa de kilogramele în plus, este să consumăm mai puține calorii și să facem mai multă mișcare fizică în mod regulat, pentru a arde grăsimea deja depusă.

Surse

Close Menu